Stana, satul pe care Onisifor Ghibu a vrut să-l transforme în Vălenii de Munte din Ardeal

Sebastian Olaru

Pedagog, istoric şi militant pentru realizarea unităţii naţionale româneşti, Oniosifor Ghibu, personalitate marcantă a intelectualităţii ardelene din perioada interbelică, a intenţionat să realizeze în mica localitate sălăjeană Stana un sat-model, „un fel de Vălenii de Munte ardelean”, o colonie de intelectuali români care să creeze lucruri importante şi să transforme fizionomia generală a satului românesc.
La mai bine de şapte decenii de la planurile profesorului ardelean, Stana de astăzi este doar un sat cu peisaje încântătoare de la graniţa Sălajului cu judeţul Cluj, unde fosta proprietate de vară a lui Onisifor Ghibu, acel „colţ de rai” ce se dorea a fi transformat în aşezământul de regenerare a intelectualităţii române, este doar o ruină. Puţinii turişti ce trec prin zonă sunt îndreptaţi mai degrabă spre casa arhitectului şi pictorului maghiar Kos Karoly, contemporan cu Ghibu.

Situată la limita cu judeţul Cluj, la o aruncătură de băţ de Ciucea lui Octavian Goga, Stana este accesibilă mai degrabă venind cu trenul pe ruta Cluj-Napoca – Oradea, sau pe şosea dinspre Huedin. În Sălaj, căile care leagă centrul de comuna Almaşu cu micul sat unde trăiesc puţin peste o sută de suflete sunt doar drumuri de pământ şi piatră. Oricare ar fi calea de acces, frumuseţea locurilor răsplăteşte din plin curiozitatea şi răbdarea călătorului care se aventurează în locurile care în perioada interbelică l-au fermecat pe Onisifor Ghibu şi l-au determinat pe arhitectul Kos Karoly să renunţe la un post la Universitatea de Arte şi Design din Budapesta pentru a se stabili aici.
„Nicăieri în lume nu e mai bine ca în liniştea de aici, pe care n-o întrerup decât trilurile de privighetori, zumzetul albinelor, săgetatul prin văzduh al rândunelelor şi, din când în când, câte un tren care duce bogăţiile ţării spre Apus sau se întoarce cu vagoanele goale. Şi verdele acesta tânăr şi florile care ţâşnesc din pământ şi din pomi şi şopotul pârâului guraliv ca nicicând până aici”, spunea, în 1938, Onisifor Ghibu.
Profesorul universitar ajunsese la Stana dintr-o pură întâmplare. Cunoscutul medic clujean Iuliu Haţieganu îi recomandase pentru unul din fii săi, ce avea probleme de sănătate, să meargă vara „la aer”, într-o „foarte potrivită staţiune climaterică, foarte apreciată înainte de război, puţin cunoscută astăzi de români”, micuţa localitate din Sălaj.

„Întâmplarea a făcut să se poată găsi acolo o proprietate convenabilă, cu o casă încăpătoare în mijlocul unui hectar de teren – dezvoltat în scurt timp până la două hectare, care în 1927 a devenit prima şi ultima proprietate pe care părinţii au avut-o în toată viaţa lor. Transformată în scurt timp într-un mic colţ de rai, prin organizarea tatălui şi munca întregii familii, proprietatea din Stana a fost locul de petrecere a tuturor vacanţelor de vară începând din 1927 şi până la 1940 când, spre disperarea noastră, a căzut sub stăpânire maghiară în urma Diktatului de la Viena”, preciza, în 2008, Mihai Ghibu, fiul profesorului, într-o comunicare prezentată la „Zilele Ghibu”, la Chişinău.
Imediat după ce a cumpărat proprietatea, plătind pentru ea 100.000 de lei, Onisifor Ghibu a trecut la ample lucrări de amenajare a grădinii, cerând sprijinul unui specialist de la Grădina Botanică din Cluj, casa fiind din nou reabilitată în 1935. Încetul cu încetul, domeniul familiei Ghibu a ajuns să fie unul cu o importantă livadă de pomi fructiferi, viţă-de-vie, grădină de legume şi chiar cultură de cânepă din care se făceau diferite ţesături în casă. Planurile intelectualului născut la Sibiu dar îndrăgostit iremediabil de Stana nu s-au rezumat însă la proprietatea familiei, ci vizau întreaga localitate, în 1936 constituindu-se Comitetul Oficiului Local de Cură şi Turism al staţiunii climaterice Stana, din care făceau parte, printre alţii, Onisifor Ghibu şi arhitectul Kos Karoly.

„Zilele acestea am tors mai departe firul proiectelor mele privitoare la dezvoltarea Stanei, ca sat-model, mergând până la crearea unei Stane noi, prin adăugirea, la cea de astăzi, a unei puternice colonii de intelectuali români recrutaţi în prima linie dintre elementele Universităţii şi rudeniilor din Cluj. Preconizez nu numai un Predeal românesc aici, ci şi un fel de Vălenii de Munte ardelean, în felul său mai solid decât cel din Prahova, care prea e legat de o singură persoană, încât, când aceea nu va mai fi, să mai poată însemna ceva deosebit. Aş vrea să se facă aici o mare operă a generaţiei de astăzi, pe temeiul ideii cooperatiste, care să creeze şi ceva nou şi mare, şi care să transforme şi fizionomia generală a satului de astăzi. (…) În cadrul acesta mare, pe care eu l-am prelucrat în gând şi pe hârtie, până în cele mai mici detalii, Aşezământul meu ar avea un rost măreţ de regenerare a intelectualităţii române, robită astăzi, până în măduvă, de parvenitismul haţegănesc”, afirmă Ghibu în 1939, în „Cronica Stanei mele”.
Din păcate, toate intenţiile acestuia s-au năruit în 1940, odată cu Diktatul de la Viena. „În timpul ocupaţiei maghiare casa a fost transformată – după spusele localnicilor, confirmată de starea în care a fost găsită după 1944 – în grajd pentru vite. Ea a fost adusă în stare de utilizare de către conducerea şantierului CFR, care s-a instalat în ea în timpul reparaţiilor făcute la tunelul aflat în imediata apropiere, care fusese aruncat în aer la retragerea trupelor germano-maghiare. După desfiinţarea şantierului casa a fost transformată în şcoală, până în 1972. Cu puţin timp înaintea decesului lui Ghibu casa a fost vândută unor localnici”, spune Octavian Ghibu, unul din fiii săi.

În vara anului 2013, doar câţiva vişini încărcaţi de rod amintesc de livada de altădată a familiei Ghibu, casa ce putea adăposti în vremurile bune şi 20 de invitaţi fiind lăsată pradă hoţilor, care nu s-au sfiit să fure sobele şi să smulgă cablurile metalice din pereţi. Pe unul din pereţii exteriori zâmbeşte trist un afiş cu o imagine din Braşov, în vreme ce pe un alt perete stă atârnat un afiş cu Piaţa Palatului R.P. Române din Bucureşti. În curtea neîngrijită sunt abandonaţi câţiva stupi, în vreme ce un fost coteţ pentru găini şi porci stă dovadă a preocupărilor de altădată. Un anunţ postat pe internet de o agenţie imobiliară din Cluj-Napoca arată că proprietatea ce include o casă cu opt camere, alături de o suprafaţă importantă de teren intravilan şi extravilan, este scoasă la vânzare de actualul proprietar pentru suma de 150.000 de euro.
Personalitatea lui Onisifor Ghibu mai este rememorată astăzi doar de cei care au trăit alături de el, la Stana, în anii de dinaintea ocupaţiei maghiare. Gheorghe Boboş, fiu al acarului din sat, actualmente profesor universitar de drept la Universitatea Dimitrie Cantemir, şi-l aminteşte ca un om deosebit, cumsecade şi apropiat de săteni.
„Era un om cumsecade. Era apropiat şi în relaţii bune cu vecinii şi cu oamenii simpli. Ţin minte că odată de Crăciun a venit la noi cu colindătorii din sat. Tradiţia era ca unul din bărbaţii colindători să o joace pe gazda casei. Aşa a venit şi Ghibu şi a învârtit-o de două trei ori pe mama”, rememorează Boboş.
Stana a fost pentru Ghibu un colţ de rai de care profesorul s-a despărţit în 1940 ca un mare îndrăgostit de iubita lui. „Mă duc repede până acasă (n.r. Stana) s-o mai văd o dată, să-mi iau rămas bun de la această mândrie şi mângâiere a mea, să-mi mai văd o dată florile şi pomii, şi cărările, şi pădurea, şi verandele, şi pârâul, şi poeniţele, şi dealurile, să le strâng la sufletul meu şi să mă îmbăt o dată de mireasma şi culorile lui”, spunea la 1 septembrie 1940, Onisifor Ghibu.

Chiar dacă Stana pare să-l fi uitat, Ghibu trăieşte astăzi prin liceele şi străzile din mai multe oraşe din România, care-i poartă numele.
Născut la Sălişte, în apropiere de Sibiu, în 1883, Onisifor Ghibu a studiat la Sibiu, Bucureşti, Budapesta, Strasbourg şi în cele din urmă la Jena, unde şi-a dat examenul de doctor în filosofie şi istorie universală în 1909. S-a implicat in lupta pentru Unirea Basarabiei cu Romania din anul 1918, în perioada 1918-1945 desfăşurând o bogată activitate atât pe plan politic, cât mai ales pe plan didactic, în calitate de profesor universitar de pedagogie la Universitate din Cluj. În timpul regimului comunist a fost primul profesor de la Universitatea din Cluj care a fost demis din viaţa universitară, fiind trimis în lagărul de la Caracal. La Caracal, a fost deţinut timp de 222 de zile. A fost arestat din nou la în 1956 şi condamnat la doi ani închisoare corecţională pentru că „a întreprins acţiuni împotriva regimului democrat popular al RPR”. A fost eliberat la 13 ianuarie 1958. S-a stins din viaţă la 31 octombrie 1972, la Sibiu, unde se află şi mormântul său. În 1983, la centenarul naşterii sale, a fost aniversat de către UNESCO.
Bibliografie antumă, opera lui Onisifor Ghibu numără peste 100 de lucrări, printre care: „Cercetări privitoare la situaţia învăţământului primar şi la educaţia poporală”, „Despre educaţie” (1911), „Şcoala românească din Ungaria” (1912), „Din istoria literaturii didactice româneşti”, ‘Universitatea din Cluj şi institutele ei de educaţie” (1922), „Universitatea românească a Daciei superioare” (1924). Opera antumă foarte vastă a lui Onisifor Ghibu are ca subiecte principale: pedagogia şi educaţia, problemele şcolare, unirea celor două biserici româneşti, problemele basarabene. Bibliografia realizată postum prin grija în special a fiilor săi, Octavian şi Mihai Ghibu, numără 33 de volume mari din manuscrisele rămase după moartea sa.
Tot în Stana, la câteva sute de metri depărtare se află o altă casă a unui intelectual din perioada interbelică, pictorul şi arhitectul Kos Karoly. Dacă despre casa lui Onisifor Ghibu îşi mai amintesc puţini, aşa numita Casă a Ciorii, fostă reşedinţă a arhitectului menţionat, este trecută pe mai multe panouri indicatoare, atât în centrul satului, cât şi pe drumul care vine dinspre Huedin. Arhitect ce a realizat planurile mai multor clădiri din Budapesta, Cluj-Napoca dar şi ale unor case în Stana, Kos Karoly a apreciat şi el frumuseţea locurilor, refuzând în 1918 postul de profesor la Facultatea de Arte din Budapesta pentru a rămâne în micul sat din Sălaj. Kos Karoly şi Onisifor Ghibu au fost, de altfel, buni prieteni, arhitectul fiind cel care s-a ocupat de reparaţiile din 1935 ale casei profesorului universitar.

3 Thoughts to “Stana, satul pe care Onisifor Ghibu a vrut să-l transforme în Vălenii de Munte din Ardeal”

  1. io

    suntem un popor de hoti,distrugatori si nerecunoscatori trecutului

  2. […] Pedagog, istoric şi militant pentru realizarea unităţii naţionale româneşti, Oniosifor Ghibu, personalitate marcantă a intelectualităţii ardelene din perioada interbelică, a intenţionat să realizeze în mica localitate sălăjeană Stana un sat-model, “un fel de Vălenii de Munte ardelean”, o colonie de intelectuali români care să creeze lucruri importante şi să transforme fizionomia generală a satului românesc. La mai bine de şapte decenii de la planurile profesorului ardelean, Stana de astăzi este doar un sat cu peisaje încântătoare de la graniţa Sălajului cu judeţul Cluj, unde fosta proprietate de vară a lui Onisifor Ghibu, acel “colţ de rai” …mai multe stiri […]

  3. Laura Ghibu

    Eu sunt una dintre nepoatele lui Onisifor Ghibu. Sunt foarte interesată de soarta casei sale si ma întreb cum as putea sa o recuperez? Voi veni la fata locului sa ma interesez.

Leave a Comment